Povestea noastră

povestea noastră

Povestea noastră începe în 2017, deși originile ei sunt mai vechi de atât. Născut în Râmnicu Vâlcea, aproape și totuși departe de „Drumul Vinului”, în timpul liceului am făcut prima oară cunoștință cu splendorile Drăgășanului, când mergeam la cules în această zonă. Ani mai târziu, în vizită la una dintre podgoriile de aici, toată familia s-a îndrăgostit de aceste locuri, așa că am decis să cumpărăm 5 hectare de vie și 12 de pădure, pentru a experimenta tot ceea ce înseamnă zona la poalele căreia susura apele Oltului.

Deși străini de aceste locuri, dar fermecați complet de ele, am decis să construim aici o cramă pentru cei care, asemenea nouă, încă nu au descoperit frumusețile lor, dar sunt pregătiți să fie cuceriți. Copilărind într-o casă unde se făcea încă din 1989 vin 100% natural și fără adaosuri, plăcerea producției de vin a fost transmisă mai departe, din generație în generație, la fel ca dedicarea pentru acest proces. Pentru că prețuim tradiția și calitatea băuturilor noastre mai mult decât cantitatea lor, am recurs la culegerea manuală, ca odinioară, dar și la sfaturile localnicilor, mult mai prețioase decât orice ajutor am putea primi.

Vinul nostru este unul venetic, după cum îi spune și numele, deoarece este produs de oameni ce speră să adere la minunata comunitate creată în jurul podgoriilor din Drăgășani, dar care nu s-au născut și nu au crescut în aceste locuri. Deși nou veniți, am fost gata să învățăm un procedeu vechi de sute de ani și să păstrăm cât mai vie esența unui soi care a devenit legendă.

ETAPE
2017
Începutul

Sunt achiziționate 5 hectare de viță de vie, împreună cu 12 hectare de pădure și o construcție anexă.

2018
Începe procesul de renovare al clădirii

Camerele sunt renovate și modernizate.

2020
Primul lot îmbuteliat

Primul an în care vinul a fost îmbuteliat în sticle

2020-2021
Extinderea domeniului

Se înfăptuiesc planurile pentru extinderea domeniului și constructiile noi

2021
încep lucrările pentru extindere

Este adăugat un foișor cu rol de sală de mese

2021+
Deschiderea oficială a cramei pentru public